Uncategorized

Călărași Divin: Medalii de aur, calitate actualizată și confirmarea poziției de lider

Divinurile Călărași Divin s-au remarcat la prima competiție națională de vinuri și băuturi alcoolice distilate pe bază de struguri Wine of Moldova Contest 2022, care a fost organizată conform regulilor Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV), unde nu mai mult de 30% dintre participanți primesc premii. Colecția de Aur Noroc, 20 de ani, a câștigat cea mai înaltă distincție – Marea Medalie de Aur, iar divinul Călărași Status Regal, 12 ani, a obținut medalia de aur. Aceste succese au fost un motiv de a afla noutățile despre principalul producător din industria divinului din Moldova.

Divinurile medaliate au fost luate din loturi comerciale

„Toate mostrele pe care le trimitem pentru a participa la competiții sunt întotdeauna luate din loturi comerciale de produse destinate livrărilor în retail și HoReCa”, a subliniat șefa departamentului de marketing, Mariana Focșa. „Pentru concursul Wine of Moldova Contest 2022, probele au fost luate și ele din depozit. Nu avem butoaie separate de divinuri, fabricate special pentru competiții și oaspeți VIP. Suntem onești în fața consumatorilor noștri.

Aceleași divinuri care au câștigat la concursuri sunt pe rafturile magazinelor și sunt servite în restaurante. Noi credem, și pentru noi este important și principial: consumatorii ar trebui să încerce divinurile câștigătoare, nu altceva, însoțite de campanii de promovare despre premii. Când oamenii află că divinurile Călărași Divin au câștigat medalii, mulți sunt interesați să afle de ce producția noastră a meritat această „Medalie de aur”, „Mare Medalie de Aur” sau Grand Prix. Noi oferim consumatorilor posibilitatea să se convingă singuri de onestitatea producătorului Călărași Divin față de consumatori.”

Aurum a devenit mai bun

Cu ocazia Zilei Naționale a Vinului, în premieră, pe standul Călărași Divin a apărut noua serie de divinuri AURUM. Această serie include divinuri maturate timp de 5 ani, 7 ani și 10 ani. Această colecție a fost lansată pe piață acum câțiva ani, însă compania Călărași Divin a înregistrat o dezvoltare rapidă în acest timp, de aceea a fost luată decizia ca produsele din seria AURUM să fie actualizate, nu doar în ceea ce privește aspectul lor, ci și conținutul acestora.

Trăsătura distinctivă a noii serii AURUM constă în faptul că fiecărui divin i-au fost adăugate distilate de o vârstă mai mare decât cea specificată pe etichete. Cu alte cuvinte, în amestecul divinului de 5 ani se află o anumită cantitate de distilat de 10 ani, în cel de 7 ani – de 12 ani, iar în cel de 10 ani – de 15 ani. Acest fapt îmbogățește buchetul și gustul divinurilor.

„Am îmbunătățit calitatea divinurilor AURUM datorită noilor cupaje.”, explică directorul de producție, Ghenadie Bodrug. ”Am maturat noi distilate, pe care le-am produs în întregime din struguri cultivați în propriile noastre plantații din zona centrală a Moldovei. De fapt, Călărași Divin a fost printre primii ale căror plantații de viță de vie au fost certificate și înregistrate de către Biroul Național al Viei și Vinului pentru producția de divinuri cu indicație geografică protejată. Cu alte cuvinte, plantațiile noastre de viță de vie respectă cele mai înalte standarde. Avem suficientă materie primă pentru a produce distilate. Le-am selecționat cu atenție pentru maturare, le-am crescut cu grijă și acum creăm noi cupaje pentru divinuri.”

Primele vânzări ale seriei AURUM după actualizare au avut loc, de asemenea, la standul producătorului. Mulți dintre vizitatorii săi au degustat aceste divinuri și le-au cumpărat imediat. În plus, în ajunul sărbătorii, a fost lansată o promoție, în cadrul căreia, plasând pe Facebook o fotografie la standul Călărași Divin, cu hashtag-ul „#FiiCoolCuNoulAurum”, fiecare primea un pahar cu divin sau vin spumant. Mulți dintre cei care au venit la sărbătoare au făcut selfie-uri în fața bannerului cu divinurile AURUM și au primit premiile, iar apoi i-au îndemnat și pe prieteni să participe la promoție.

AURUM nu este prima serie de divinuri Călărași Divin care și-a îmbunătățit calitatea împreună cu actualizarea designului. La sfârșitul anului 2020, a fost îmbunătățită și seria cu cele mai multe vânzări, Legenda, pentru ca divinurile să fie percepute ca fiind mai vechi decât scrie pe ambalaj. Maeștrii din cadrul Călărași Divin au propriile secrete în acest sens.

Bazele calității

Unul dintre avantajele Călărași Divin este ciclul său complet de producție, în totalitate deținut de companie.

Dacă viticultorii obțin struguri mai bine copti decât au planificat, îi pot utiliza pentru a produce un alt tip de vin, cum ar fi Late Harvest. Producția de divin este supusă unor reguli mai stricte referitoare la materia primă.: recolta de struguri pentru divinuri trebuie să fie culeasă cu un conținut scăzut de zahăr și cu o aciditate ridicată. Pentru a realiza acest lucru rapid (altfel conținutul de zahăr va depăși limita), aproximativ 60% din cele 530 de hectare de viță de vie roditoare, în care sunt cultivate nouă soiuri europene, sunt culese prin intermediul combinelor agricole. Una a fost achiziționată de companie acum doi ani, iar cealaltă este închiriată. Restul ciorchinilor sunt culeși manual.

„Recoltarea mecanizată nu afectează în mod general calitatea strugurilor pentru materiile prime destinate producției de divin.”, spune Ghenadie Bodrug. ”În plus, transportarea acestora la fabricația primară din satul Răciula, situat în apropierea viței-de-vie, durează între 10 și 30 de minute. Culegem strugurii cu un conținut de zahăr între 170 g/dm3 și 200 g/dm3, nu mai mult, deoarece pentru obținerea de distilate de calitate avem nevoie nu doar de alcool, ci și de aciditate. Dar în primul rând, aciditatea protejează materia primă destinată producerii divinurilor de oxidare. Acest lucru este foarte de important, deoarece în procesul de producție nu utilizăm dioxid de sulf. Până la începutul distilării, materia primă ajunge starea corespunzătoare, cu păstrarea aromei soiurilor de struguri.”

Există o expresie, „distilatele sunt legănate de mâinile maeștrilor de divin”. La Călărași Divin, aceasta poate fi percepută cu sens direct, deoarece butoaiele cu distilate sunt relocate frecvent, pentru ca temperatura încăperii în care se află să fie optimă. Inițial, butoaiele sunt ridicate la al treilea etaj al depozitului, unde este mai cald. Acolo, distilatele obțin cantitatea de extract de bază din butoaie. Peste doi-trei ani, ele sunt coborâte la al doilea etaj, unde este mai răcoare, iar apoi – la primul, unde temperatura este mai joasă. Odată cu scăderea temperaturii, extracția se desfășoară mai lent, dar maturarea este mai bună.

La vârsta de șapte ani, distilatele trec prin procesul de égalisage, adică sunt vărsate din butoaie și amestecate. Se efectuează o nouă analiză de laborator, iar apoi distilatele sunt turnate din nou în butoaie. În cadrul acestui proces, distilatele se îmbogățesc cu oxigen, ceea ce permite ca procesele de oxidare și recuperare să se desfășoare mai intens, asigurând dezvoltarea corespunzătoare. Astfel, produsul devine mai omogen. La vârsta de zece ani, distilatele deja au trecut prin acest proces de două ori.

Brandul numărul 1 de divinuri din Moldova

Recent, Oficiul Național al Viei și Vinului solicitat o cercetare de marketing a pieței moldovenești de producție vitivinicolă, care a fost realizată de agenția XPLANE Market Research Agency. Conform sondajului, cel mai cunoscut brand de divinuri / brandy este Călărași Divin. Acesta a fost menționat de 90% dintre respondenți. La întrebarea despre brandul al cărora produse le-au consumat în ultimele șase luni, 42% dintre respondenți au răspuns „Călărași Divin” (acesta este cel mai mare rezultat, cu o diferență considerabilă). În principiu, compania nu este surprinsă de acest lucru, dar o confirmarea oficială este întotdeauna plăcută.

„Obținem feedback din partea retailului (segmentul de comerț modern, adică rețele de supermarketuri, hypermarketuri), care indică o performanță foarte bună.”, relatează directorul comercial Anatoli Belenciuc. „Călărași Divin este lider la vânzările de bază (când nu există reduceri). Retailerii sunt atenți la faptul că firma noastră este singurul producător de divin care nu urmărește vânzările în cantitate, ci vinde branduri. Produsele noastre sunt mai scumpe decât cele similare de pe piața moldovenească. Chiar și în perioada campaniilor promoționale, ele rămân și la un preț mai mare. Cu toate acestea, recunoașterea consumatorilor este în creștere, iar noi suntem foarte mândri de acest fapt. Loialitatea clienților față de Călărași Divin este confirmată de faptul că în primele opt luni ale anului 2022, vânzările au crescut cu 21% în termeni valorici, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, iar cifra din luna august este cea mai mare din ultimii cinci ani.”

Potrivit interlocutorului, acest lucru a fost influențat de complexitatea muncii efectuate. Pe lângă calitatea înaltă și stabilă, pe care maeștrii coniacului o îmbunătățesc constant, s-a îmbunătățit și calitatea vânzărilor, în primul rând prin rețeaua de magazine ale companiei. Interesul cumpărătorilor pentru produsele Călărași Divin a fost confirmat de cozile de la standul său la Ziua Vinului, care a fost ultimul din acest segment care s-a închis, din cauza fluxului de vizitatori. Probabil că nu doar dragostea și încrederea consumatorilor pentru marcă, ci și formatul programului festiv al Călărași Divin au jucat un rol important. Acesta a inclus masterclass-uri, degustări și concursuri cu premii, printre care s-a numărat și o sticlă de AURUM Divin de 7 ani.

În prezent, compania își exportă produsele în România, Germania, China, SUA, Canada, Franța, Italia, Spania, Irlanda, Cehia, Israel.

„Noi nu punem accent pe exporturi și nu alergăm după piețele externe”, continuă Anatoli Belenciuc. „Politica companiei se concentrează pe piața internă. Deoarece stocurile de distilate nu sunt nelimitate, suntem mai interesați de consumatorii moldoveni. Cu toate acestea, susținem livrările externe în primul rând pentru a le oferi concetățenilor noștri stabiliți peste hotare să aibă posibilitatea să cumpere produsele Călărași Divin acolo. Noi punem condiții stricte pentru importatori, deoarece nu acordăm reduceri mari, așa cum fac alte companii, și lucrăm doar cu plata în avans”.

Călărași Divin are o contribuție semnificativă la prestigiul industriei de divin din Moldova și apreciază consumatorii autohtoni, încercând să-i încălzească cu divinurile sale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *